Temeri

Trăiesc dintotdeauna această teroare de lucruri noi, necunoscute, de oameni noi pentru care nutresc vreo formă de admirație, și de fiecare dată port cu mine un sens de inadcvatețe, presumptos și chinuitor, paralizant. Ca și când, cu cât lucrurile sunt mai dificile, cu atât satisfacția e mai mare. O privire scurtă în trecut îmi amintește că n-am făcut niciodată lucruri simple. Nici ușoare. Una peste alta, îmi dau seama că și de această dată, chiar de la început, de când mi-am propus acest obiectiv, nu m-am simțit niciun moment la înălțime. Chiar dacă rațiunea îmi spune că sunt pregătită și că-mi va plăcea, există ceva în mine, un soi de parte masochistă care nu-i gata, la care-i place suferința, care tremură pentru mizeriile lumii, ale mele și ale voastre, o parte care refuză să-și cultive limitele public, acelea care ne definesc, de parcă s-ar teme să nu treacă fina graniță ce protejează propria umanitate.