Soft, de vară…

on

      O înțepătură rapidă în spate, în dreptul mijlocului, exact în locul unde unul poate să-ți ridice pijamaua, îmi dă deșteptarea. Știu ce ora e: 5 dimineață. Cu cât trec anii, cu atât ora se micșorează. Se vede că îmbătrânește și asta! Știu cine e, că am recunoscut-o după unghii. Apropo, trebuie să-i  amintesc lu’ fii-miu să i le taie. Știu și că vrea să mă ridic s-o hrănesc. Dar nu cedez manipulării. Nici ea. Ne continuăm rutina matinală. O simt cum mi se apropie de față, îmi respiră în nas, apoi mă plesnește ușor peste obraj. Mă fac că dorm. Trece la artileria grea : Sare pe masă. Începe să mestece ostentativ frunzele celor două Anthurium.  Nu cele de la bază, că pe alea le-a mâncat săptămâna trecută. Știe că la asta nu rezist. Din cand în cand, se oprește și mă privește. Așteaptă o reacție. Molfăie și mai abitir. Cu ochii lipiți,  arunc spre masă un pachet de servețele găsit pe noptieră.  Nimic. S-a prins că-s prea ușoare ca să-i facă rău. Urmează papucii. Unul după altul. Se eschivează. Scapă. Număr până la 14, o aud din nou mestecând o frunză de Anthurium. E inutil. Mă târâi ușor de sub lenea dimineții,  în timp ce Sniffi saltă de bucurie. A câștigat din nou. O premiez cu jumătate de cutie de patè de pui, ăla care-i place ei. Mă premiez și pe mine. Cu o cafea. Aia care-mi place mie.
    Zgomotele urbane trezesc dimineața, luminile zilei se aprind una dupa alta, de la bar simt cum urcă până la etajul trei mirosul de cafea. E special mirosul. E special momentul. Prind în brațe creatura ce doar cu câteva minute mai devreme voiam să omor. O pup ca să-i mulțumesc. Ea mă scuipă. Imi amintesc de anthurium. Ud florile. Vacarmul orașului încă n-a coborât. Nici fierbințeala lui iulie. Privesc prin uscile balcoanelor deschise, o pereche de tineri își beau cafea în bucătărie. Vorbesc. Mi-ar plăcea să știu despre ce. Nu-i nesimțire, e curiozitate. Mă fascinează poveștile altora. Și faptul că în fiecare casă există cel puțin o poveste. Și dragoste, și suferință, și bucurie, și… Mă simt într-un tablou. Mă simt bine.
    Ziua e abia la început. Îmi trezesc celălalt membru al familiei, cel pe care Sniffi e prea deșteaptă să-și bată capul să-l trezească. Știe că în cel mai bun caz de la el s-ar alege cu o duzină de anthurium de rumegat. Azi îl duc la None, un sat la vreo 25 de km de Torino, unde are un proiect artistic la o școală de vară două zile pe săptămână. 50 de copii până în 12 ani. Grea sarcină, dar lui îi plac copiii. Și copiii îl plac pe el. După ce-l descarc în fața școlii, rămân câteva minute în parcare doar ca să văd cum îl întâmpină: o fetiță îl ea de mână, un băiețel se cațără pe el ca pe copac, tabloul e superb.
   Mă îndrept spre casă încet, n-am zor, privesc peisajul, verdele, câmpurile. Și cât  îmi mai plac! Intrată în oraș, mă opresc două ore la sală, nu de alta da-i în drum și echipamentul îl țin în mașină. În niciun caz pentru cele 7 kile în plus, că doar ieri fii-miu mi-a «prezis» un an de sală ca să le dau jos. Că «ce vrei, ma’, ai și tu o vârstă !» Sigur, răspund, cu aceiași papuci de dimineață în mână, pregătiți să-i arate că am și țintă nu numai vârstă… Dar gândindu-mă totuși la burta aproape deformată, la celulita ce vibrează ca o saltea cu apă, la iulie, la mare. La creme, diete și programe spetaculoase de slăbit apărute ca ciupercile după ploaie în momentul deschiderii plajelor, mașină programmată să ne alimenteze și mai mult paranoia și să ne aducă parcă pe plajă cât mai nesiguri posibil. De parcă mai era nevoie. Și de parcă n-am fi frumoase oricum! Și unde scrie că trebuie  să fim toate slabe ?!
    Una peste alta, îmi fac exercițiile liniștită, dezinfectez aparatele după ce le folosesc și-mi fac ochii roată, doar doar îi voi clăti cu ceva. Nimic.  Nu sunt surprinsă, că  doar am abonament low-cost, în care sigur nu intră și gimnastica pentru ochi. Salut fata de la recepție și ies. Un val de căldură mă turmentează. În mașină coci ouă. Noroc că n-am. Ultima dată când am parcat-o la umbră m-a costat 29,40 euro, așa că…
     Îmi mișc fisicul lucrat spre casă, mănânc niște brânză cu roșii și pun de-o varză la cuptor cu coaste de porc, că tot vreau să slăbesc… Ca să compensez, beau multă apă, că am citit că așa se duce drek celulita. Cu apă. Fii-miu vine târziu, așa că îmi iau de citit, de scris, de băut și-o pătură în rucsac și mă arunc într-un parc în vecinătăți. Verde, soare, lume puțină. Unii aleargă, din când în când trec copii gălăgioși cu bicicletele, în stânga, la vreo 200 de metri, un bărbat în bustul gol face plajă, în dreapta, o femeie plimbă un ciobănesc german. Se stă bine la aer. Se aud păsări ciripind. Pentru un moment am uitat că sunt în mijlocul orașului. Un biciclist se oprise să-și tragă sufletul pe băncuța de peste drum. După 20 de minute, era tot acolo. Mi-am luat catrafusele și-am plecat. Biciclistul a plecat și el, părea să aibă același drum cu mine. Asta nu prea mi-a plăcut. Nici faptul că s-a oprit în dreptul mașinii pentru câteva minute, de parcă aștepta ceva… Nu i-am dat atenție, vorbeam la telefon cu prietena mea. A înțeles mesajul și-a plecat.
     Ajunsă acasă, îi povestesc lu’ fii-miu întâmplarea. Ăsta, cu gura până la urechi, zice: Hai, mă, mamă, și ce-ți făcea?! Nimic, zic, dar nu-i plăcut. În plus, n-am văzut nicio femeie care să fi făcut același lucru bărbatului în bustul gol, că tot vorbim de paritate. Ție ți-ar fi plăcut să se dea unu’ la tine așa fără invitație?  Răspunde simplu: Da! Și eu, fără să-mi dau seama că nu vorbeam cu prietena mea cea mai bună: Ce curvă ești! Și el: Hahahahahahahahahaha! Și eu: Mulțumesc, Doamne, că mi l-ai înzestrat cu simțul umorului!
      
Îmi place când râde, îmi place când râdem împreună. Chiar și pentru cretinități ca în seara asta…

6 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Issabela spune:

    Noi cu mîțele ne-am scos, cum-necum s-au adaptat la programul nostru :))) ba chiar, dacă mă mai scol la 9 și nu mă-mpiedic de ele, le caut eu, să văd dacă-s în regulă 😀
    Cît despre agățătorul ăla… destul de subțire, o fi stil european, mai soft…

    Apreciat de 1 persoană

    1. 69 spune:

      Cu Sniffi din contra, trebuie sa ma adaptez eu la ea, se vede ca pentru ea sunt femeia in casa, cu fii-miu in schimb are o relatie diferita, de ,a egal la egal… De agatator ce sa zic, cam asa-s aici, „subtiri”, poate si pentru ca -i si multa politie in parcuri.. weekend placut, Issabela!

      Apreciază

  2. Ioan M. spune:

    A republicat asta pe Cronopedia.

    Apreciază

  3. Iosif spune:

    Chiar daca legea „omului faradelegii” impune mastile si distantare fizica sociala, reala, înca e bine ca putem socializa în dimensiunea virtuala, ireala, exprimându-ne sentimentele interioare si starile de agregare, indiferent de vremurile de afara, incerte, relative, schimbatoare.
    Un Weekend plin de satisfactii si bucurii în toate aspectele perceptiei vietii !

    Apreciat de 1 persoană

    1. 69 spune:

      E normal, se schimba timpurile, se schimba si mijloacele… weekend linistit!

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.