50 de nuanțe de…violență

Cine știe câtă suferință și teroare ai îndurat și cât de stupidă, scurtă, incertă și fragilă ți s-a părut viața în timp ce voci criminale te amenințau. Cine știe câtă durere și amărăciune ai lăsat în urmă, în sufletul fiilor, părinților, fraților, prietenilor. Cine știe cât de impotentă, vulnerabilă, singură te-ai simțit când ai urlat și nimeni nu te-a auzit. Cine știe cu ce frică l-ai privit în ochi ca să-l vezi cine e. Un monstru. O bestie. Un criminal. Al tău. Cine știe ce simți când privești la televizor emisiuni cu criminali și violatori. Acum, când nimeni mai bine decât tine știe că există viol, există discriminare, există prejudecăți, există agresiuni și există abuzuri.
Și totuși există și PARITATE, CONSENS, RESPECT, UMANITATE! Există și faptul că, oameni buni, NICIUN FEL DE VIOLENȚĂ, FIZICĂ, MORALĂ SAU DE ORICARE ALT TIP, NU ARE SCUZĂ!

Soft, de vară…

Știu ce ora e: 5 dimineață. Știu cine e, că am recunoscut-o după unghii. Știu și că vrea să mă ridic s-o hrănesc. Dar nu cedez manipulării. Nici ea. Ne continuăm rutina matinală. O simt cum mi se apropie de față, îmi respiră în nas, apoi mă plesnește ușor peste obraj. Mă fac că dorm. Trece la artileria grea : Sare pe masă. Începe să mestece ostentativ frunzele celor două Anthurium. Nu cele de la bază, că pe alea le-a mâncat săptămâna trecută. Știe că la asta nu rezist. Din cand în cand, se oprește și mă privește. Așteaptă o reacție. Molfăie și mai abitir. Cu ochii lipiți, arunc spre masă un pachet de servețele găsit pe noptieră. Nimic. S-a prins că-s prea ușoare ca să-i facă rău. Urmează papucii. Unul după altul. Se eschivează. Scapă. Număr până la 14, o aud din nou mestecând o frunză de Anthurium. E inutil. Mă târâi ușor de sub lenea dimineții, în timp ce Sniffi saltă de bucurie. A câștigat din nou. O premiez cu jumătate de cutie de patè de pui, ăla care-i place ei. Mă premiez și pe mine. Cu o cafea. Aia care-mi place mie.
Zgomotele urbane trezesc dimineața, luminile zilei se aprind una dupa alta, de la bar simt cum urcă până la etajul trei mirosul de cafea. E special mirosul. E special momentul.

Aș fi vrut…

Aș fi vrut ca oamenii să se fi schimbat de-adevăratelea în bine, aș fi vrut să-mi pun masca pentru că am înțeles de ce și nu de frică că nu pot sa-mi fac cumpărăturile, aș fi vrut să-mi îmbrațișez un prieten fără teama de-a risca sa-l fac s-o ia la fugă, aș fi vrut să nu-mi fie frică să mă urc în autobuz, aș fi vrut să nu fie nevoie să mă întreb cât de sigur e să intru în mare unde toți scuipă și pișă, aș fi vrut ca atunci când aud cuvântul protecție să mă gândesc la prezervativ…
Aș fi vrut să nu fiu fracturată între fatalism, paranoia și prudență. Aș fi vrut să nu trebuiască să mă întreb cine are dreptate și cine nu. Aș fi vrut…

Corpul femeii

Femeia nu trebuie să fie grasă, dar nici slabă. Și trebuie să fie tânără. Cât mai tânără. Pentru că îmbătrânirea la femei e diferită de imbătrânirea la bărbați. Pentru femei înseamnă deteriorare, în timp ce pentru bărbați e ca vinul, cu timpul devin afascinanți. Grizonatul e carismatic, femeia cu părul alb e babă. Dacă recurgi la chirugie ești superficială, dacă vorbești de celulită, problemele lumii sunt altele. Dacă îți expui corpul, ești curvă, dacă nu ești feminină e o crimă. Îmbătrânirea e un lux pe care, dacă te-ai născut cu fantă, e dificil să ți-l permiți (dacă nu ești o milf!).