Apropo de libertate

on

     Într-o realitate paralelă, cea din capul meu, la această oră îmi tăvălesc fisicul perfect pe o plajă cu nisip fin si soare ce-mi mângâie tatuajul abia crescut din pix într-un loc la vedere (că, na, ce sens ar avea un tatuaj dacă nu-l arăți la toată lumea?!), mângâind cu privirea incețoșată de lene și plăcere perechi de bicepși masculini în mișcare. E multă liniște și pace și oamenii în armonie. De la o terasă vecină, adierea lină de vânt poartă frânturi interesante de conversații, reflexii, opinii. Un barman empatic îmi aduce un pahar aburit de băutură, ca și când treaba lui în această lume e să nu mă lase să mă deshidratez. Citesc o carte ușurică, de vacanță, fără bătai de cap, simt pace și mulțumire.
    În lumea reală, în schimb, lucrurile stau diferit. Și-o să vă povestesc cam în ce fel: Au trecut aproape două saptămâni de când am dat (și-am luat!) un examen greu.  După un parcurs scolastic lung și cel puțin la fel de greu. Al dracului de greu! Vă zic de ce. Pentru că sunt o femeie de 46 de ani, cu nervi și transpirații de premenopauză și terroare de a vorbi în fața mulțimii, cu un ego hipertrofic fragil și o percepție a  valorii proprii în mod tragic subordonată la ceea ce alții gândesc despre mine, ce trăiește într-un total dezechilibru intre narcisism și inadecvare, aroganță și nevoia de a i se simți recunoscute meritele. Greu pentru că într-o țară străină, pentru că într-o limbă străină, dar și mai greu pentru că am înfruntat, în mijloc de secol XXI, rasism, sexism, cretinism. De vreo câteva ori m-am pierdut. Și de vreo alte câteva m-am regăsit. Am mărșăluit între plâns, satisfacție și suferință, dorința de a omorî vreunul și bucuria rezultatelor: șefă de curs – 2 ani, șefă de promoție – 3 ani, examen final –  prima, cu 94 din 100.  Din străfundurile mele foarte umane, vă destăinui că umilința ce am provocat unora cu aceste rezultate mi-a adus orgasme maxime multiple. Cu atât mai mult cu cât din martie incoace, sub spectrul existenței fracturate de izolament, incertitudine, paranoia, prudență și fatalismul actualei realități covid, cu tot ceea ce presupune complexitatea fenomenului, trebuie să recunosc că insatisfacția îmi atinsese cote de nedescris.
Cam ăsta e tabloul normalității adevărate. O specie de normalitate de compromis, de o parte impusă de sistem, și cu care cred că aș reuși să conviețuiesc, și de altă parte, aceea subiectivă, ce ține de fiecare dintre noi și poate cea mai dificilă pentru că în ultima situație nu mai putem să acuzăm pe nimeni dacă nu pe noi înșine. Vă dau exemplu exact situația în care mă scald, doar pentru că așa am decis. Sau n-am decis. Și pe care, la drept vorbind, ar ajunge să mă arunc în primul tren cu destinația mare ca s-o transform în realitatea pe care o zugrăveam la început. Dar eu nu și nu. Că, să vă zic un secret, pe mine libertatea mă limitează. De aia prefer să mă plimb bezmetică și fără scop, dintr-un balcon în altul, unul al meu, celălalt al unei prietene ce m-a rugat să-i fac un favor și să-i ud florile. De fapt, favorul i-l fac lu’ barbat-su, că m-am prins că pe ea o interesează doar castravetele din baconul din spate.
Și știți de ce? Pentru că limitele minții mele se cacă pe ele de frică când privesc dincolo de gratiille balconului…
    În orice caz, ideea era de a vă saluta și împărtăși cu voi bucuria de a închide un parcurs de viață cu rezultate aproape perfecte într-o realitate atât de imperfectă. Pentru viitor cred că-mi voi oferi niște săptămâni de liniște, apoi voi scoate la suprafață lista cu lucruri de făcut. Aceea pe care voi o cunoașteți. Voi începe cu tatuajul…

10 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. rofstef spune:

    Ăăăăă, nu știu cum să zic.? Ști, eu de obicei nu sunt zgârcit, că doar ce câștig sau perd dacă apăs pe stupida aia de steluță – dacă tu ai apăsat, de ce să nu apăs și io la tine, ca să nu par io stupid că nu știu întoarce favorul.. Însă eu nu pot apăsa steluța, dacă nu sunt convins că tre s-o apăs. Dacă n-am citit măcar două fraze din articolul tău să fiu convins că nu mau înjurat, apoi să-ți dau și steluță pentru asta.. Te invidiez, nu pentru mine, pentru restul damelor. Consider că dacă vor femeile să țină pasul cu noi, atunci să învețe de la tine.. Să învețe să fie femei, nu fetițe..
    Numai bine îți doresc !!!

    Apreciat de 1 persoană

    1. 69 spune:

      Multumesc, si pentru steluta, si pentru comentariu… E bine sa fim uneori si fetite, altfel cred ca n-am reusi sa fim femei; ca, apropo de asta, o sa-ti spun un secret: nu-i deloc usor! O seara minunata!

      Apreciat de 1 persoană

      1. rofstef spune:

        Cu drag !
        Da, da, așa este, bravooo !
        Lasă că e bine așa, sigur !
        Merci de secret, am înțeles.
        O Seară frumoasă !

        Apreciat de 1 persoană

  2. Poteci de dor spune:

    Mă laşi să te îmbrăţişez? Că m-ai purtat prin stări diverse şi în final a rămas un gust tare plăcut.

    Apreciază

    1. 69 spune:

      Sigur ca te las, ba si mai mult, te imbatisez eu pe tine! Contrar realitatii actuale, eu ador contactul fisic si unul dintre lucrurile cele mai dragi e sa imbratisez oamenii. Si-ti zic, chiar daca nu te cunosc personal, pentru tine am o imbratisare speciala, ca-mi esti foarte draga, iar imbratiarea vine din adancul sufletului meu! Ma bucur ca ti-a placut si ma bucur si mai mult ca am reusit sa-ti las un gust placut!

      Apreciază

      1. Poteci de dor spune:

        Îţi mulţumesc tare mult! Îmi eşti la fel de dragă!

        Apreciază

  3. Eugenia Benu spune:

    O multitudine de trăiri intr-o perioada tulbure: frică,stres,confuzie,griji.Te admir că ai trecut cu bine, dar e momentul să te mobilizezi ca toate acestea sa nu lase urmări nefaste.Să-ti faci timp și pentru a trăi ,pentru a-ti bucura inima: să faci ce-ți place,cu cine -ți place,când îți place.Viata se scurge fără să vrem.Anii trec și pe unii îi irosim .Iti doresc să trăiești din plin,să te bucuri de tot ce-i frumos!

    Apreciază

    1. 69 spune:

      E adevarat, nici nu-mi vine sa cred ca ma-ndrept spre 50… Eu sunt tipul care traieste si se bucura de lucrurile mici. Cand eram in Romania nu vedeam nici padurea de copaci, nici invers, pentru ca nu eram educata sa vad… A trebuit sa plec, sa-mi servesc o suferinta in plus ca sa inteleg lucruri, incet incet m-am prins ca sa-ti fie bine nu depinde de cat ai ci de faptul ca trebuie sa-ti dai seama de ceea cei ai; iar eu, pot sa spun cu mana pe inima ca sunt norocoasa: am un baiat minunat, talentat si bun, avem sanatate, suntem impreuna, traim intr-o tara superba si vin dintr-o alta tara la fel de superba… Multumesc, va imbratisez cu drag!

      Apreciază

  4. 69 spune:

    Pai, nu-i socant Issabela, pentru ca-i realitatea din capul meu, pe barman l-am creat eu si daca vrei il trimit urgent si la tine! Cu aroganta, ai dreptate… Multumesc din suflet! Te imbratisez cu drag

    Apreciază

  5. Issabela spune:

    Îți înțeleg aproape fiecare cuvințel, iar pe aroganța aia eu o mai numesc uneori self-defence…
    Felicitări pentru examenul luat!
    Singurul lucru șocant în articolul tău e barmanul empatic 😃😃 ce să zic, ar fi visul unei zile de vară…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.