M-am oprit. Ca să mă simt!

     M-am prins în dimineața asta că atunci când ai nevoie de o gură de aer, de multe ori nici nu-i nevoie să ieși. M-am prins în momentul în care am vorbit cu o prietenă. Una de departe. În timp și spațiu. Nu că ar locui pe lună, chiar dacă uneori mi se pare că de acolo vine. De vechia dată vreau sa zic. Una bună, cu care-ți place să vorbești, să râzi, să plângi, să te îmbeți, să vomiți, pe care să o  ai aproape chiar și atunci cand nu o ai aproape. Cunoașteți tipul? Nu cred. Că-i rar. Dar dacă da, atunci sunteți norocoși. Vă zic eu, că știu.   
    Acum o să vă destăinuiesc un secret : eu uneori uit să simt. Nu pentru că vreau. Ci pentru că așa-i viața cred. Cine știe, poate pentru că dacă simți prea mult, nu mori dar suferi. În orice caz, de câteva zile, de când cu virusu’, mi-am amintit. Și n-a fost rău. Vă jur. Cum ziceam, de dimineață mi-am umplut plămânii cu jumătate de oră de bucurie, de-ar fi putut după aia să sfideze și pe cel mai dement dintre viruși. E mișto să vorbești așa cu oamenii, să-i simți. Că, sincer, trecuse ceva timp. E mișto și să-ți dai seama că nu se întâmplă în fiecare zi. Și e mișto și să-ți dai seama că dacă astea sunt efectele coronavirus, poate că nu-i totul pierdut. Pentru omenire zic.  Că ea, prietena, zice ca 80 la sută dintre noi suntem mișto. Fie vorba între noi, nu știu cu ce metru măsoară lucrurile, unul propriu, cu siguranță, ce nu există în comerț pentru toți muritorii. Ceea ce știu însă e că de data asta îmi cam vine s-o cred. În ultima săptămână, am vorbit cu frate-miu de două ori. Dacă nici ăsta nu-i un semn… Nu că nu ne-am iubi. Să nu mă înțelegeți greșit. Ne iubim. Dar așa liniștit, fără vorbe. Ca oamenii care-au trecut prin multe.
       Și-am mai făcut și alte lucruri ciudate pentru perioada în care trăiam. Înainte de coronavirus vreau să zic. Că să mă ierte Dumnezeu, dar cred că pentru era viitoare cam așa vom ordona calendarul : înainte de Corona și după Corona. Și vom omagia fiecare An Nou cu alte spume. Nu cu cele obișnuite de șampanie, ci altele, de bere. De Corona.
       Așadar, din lista de lucruri ciudate: Unul, și poate cel mai important, e că m-am oprit. Forțat. Brusc. Din  alergat. Zăludă pe coclauri, fără să știu de ce. Nici unde. M-am oprit să mă simt. Aproape inconștientă. Într-o specie de lucidă ignoranță. M-am oprit să simt viața. Și timpul. Și oameni. M-am oprit ca să mă gândesc. La cei care sunt mai puțin norocoși ca noi. La cei care nu mai sunt. La cei dragi și la cei mai puțin dragi. La mine.  Pentru că, oricare va fi direcția în care o va lua omenirea, acum știu că voi ieși schimbată de această perioadă și mai știu și că era exact lucrul de care aveam nevoie. Pentru că altfel nu s-ar fi întâmplat.

3 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Iosif spune:

    Si daca n-ar fi fost chinezii peste tot,
    aceasta „oaste” invizibila si numeroasa,
    probabil tot pamântul ar fi infectat si mort,
    si nu mai regaseam poteca înspre-acasa… 🙂

    O seara binecuvântata, frumoasa pasnica si luminata, Suflet drag !

    Apreciat de 1 persoană

    1. 69 spune:

      Imi place rima ta, dar…eu nu cred. Eu cred ca poteca spre casa, orice ar insemna pentru fiecare dintre noi asta, nu poti sa n-o gasesti. Pentru ca exista in tine. Exista cu tine! O seara linistita

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.