Din ciclul Când acasă nu-i acasă

* Probabil viața nu-i decât o curvă de care ne-am îndragostit

              Mă pregătisem sufletește. Sau măcar așa credeam. V-am zis deja, trecuseră aproape opt ani și nu mă întorsesem încă niciodată. Tot amânam,  orice motiv era bun ca să ramân în zona-mi de confort și să nu dezgrop morții suferinței de acum șapte ani. Aproape opt. Silită de împrejurări de documente expirate și răscruci de viață psihomasochiste, am hotărât  împreună cu fiul meu, să zburăm spre tărâmurile  de origine. Trebuie să vă zic că aveam emoții. Și temeri. Multe temeri! Așa într-un fel instinctiv, fără un motiv precis. Sunt sigură că știți la ce mă refer.  Ce să zic. A fost…entuziasmant. Primele impresii m-au lovit direct. Direct în cap. Ca un pumn. Dar într-un fel special. Divers. Românesc. De fapt, întâi m-a lovit mirosul. Sau putoarea, chemați-l cum vreți. M-a întâmpinat la aeroport și m-a însoțit pe aproape tot parcursul celor trei săptămâni. La final am tras concluzia că la noi gunoiul pute altfel. Mai puternic. De ce oare?  Că- i mai a dracu ‘… Apoi a fost gălăgia. Nu cea de fond, cu aia sunt obișnuită, trăiesc într-un oraș de un milion de locuitori.  Problema era cealaltă. Toată lumea țipă la toată lumea. Ca formă de comunicare directă cred.  În orice caz și nu în ultimul rând, lovitura de grazie a primelor impresii mi-au dat-o prețurile.  Când am aflat ca drumul de la Otopeni pănă acasă în Dobrogea  costă mai mult decât drumul de acasă dintr-un alt stat până la Otopeni  (m-am cam pierdut între drumuri, dar sunt sigură că voi ați înțeles) am știut că trebuie să-mi revizuiesc  sensul expresiei acasă. Voiam sa mă întorc. Să fac stanga – mprejur. Să mă întorc acasă. Chiar dacă conceptul nu-mi mai era deloc clar în acel moment.
              Încet dar sigur (nu vă iluzionați, e doar o expresie!) ne mișcăm pe la 16,30 spre casă dulce casă (și de data asta, din păcate, e doar o expresie!) cu o mașină din acelea ce fac rute de la aeroport spre diverse orașe, cu care am fi trebuit să plecăm la ora 12,00… Inutil de explicat întârzierea pentru că acolo, la noi, pe tărâm românesc, lucrurile, valorile, timpul, oamenii au o altă dimensione. Diferită de tot ceea ce veți întâlni în oricare loc din lume veți poposi. Cu această stare de spirit, între o manea nedorită și o indicație,  pe ton înalt , mai mult sau mai puțin prețioasă ( chestie de percepție!), cel puțin la fel de nedorită    – unde să oprească sau pe unde să conducă, spre esemplu –  dată șoferului de doamnele ce populau împreună cu noi mijlocul de transport, și- aproape tristă,  încercam să găsesc vreo urmă de frumusețe ce din vreun motiv doar de ea știut nu decisese încă să ne părăsească, abandonați a noi înșine  în această epocă a ignoranței și violenței. Și-n acele momente am gândit că Notre Dame și-a dat foc. Singură. Pentru că așa a vrut. Pentru că era sătulă de noi toți, pierduți, orbiți de încrâncenări iraționale și frici ridicole.
              Ajunși la destinație, sub un cer plumburiu, ce  stătea să plângă, obosiți, stingheri, chinuiți de temeri dar conștienți că acesta era doar începutul aventurii de care, sincer, m-aș fi lipsit în grabă, dacă n-ar fi contrabalansat cu  emoțiile revederii cu oameni dragi. Foarte dragi. Atât de dragi că sincer, acum în lumina senzațiilor trecute, știu fără nicio urmă de dubiu că mă voi întoarce. Mai mult și mai des. Pentru ei. Și pentru mine. Mai mult pentru mine. Pentru că știu că dacă vreau să nu mai pută, e nevoie de mai mult decât sa-mi bag nasul într-o batista parfumată sau să-mi scriu frustrările pe cinci social network diferite. Și mai știu și că nu putem să dăm mereu vina pe ceilalți pentru tot ce se-ntâmplă. Nouă. Celorlalți. În lume. Suntem mici piese, în aparență fără importanță, dar facem parte din mecanism.
              Observ norii grei ce avansează puturoși, lenți, devorând ultimele fragmente de cer. Una peste alta, faptul că existăm e un privilegiu…                                              

7 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Iosif spune:

    Acasa poate sa însemne oriunde te simti cu adevarat liber, fizic, sufleteste si spiritual, însa când mai ai un dram de dragoste si empatie fata de cei dragi, când stii ca ei traiesc într-un lagar al exterminarii fizice, psihice si spirituale, la frontiera marilor puteri mondiale politico-religioase între ciocanul & secera din Est, si nicovala din West,care utilizeaza lingaii celor doua mari puteri de 30 de ani, este cu neputinta sa nu îti vina sa urlii, de durerea pentru pamântul batjocurii în care Iudele,L-au vândut pe Fiul omului cu tot cu cruce, pentru un pumn de arginti mânjiti de sângele asasinilor internationali, care de milenii si-au batut joc de acest popor pasnic si muncitor, lasând tara pustie de valorile autentice ale unitatii, iubirii si empatiei…
    Un Weekend superb, Suflet drag !

    Apreciat de 1 persoană

    1. 69 spune:

      Cum as putea sa nu fiu de acord cu tine?! Seara liniștită îți doresc

      Apreciază

  2. papagigli spune:

    Ce ma atrage la RO si imi repugna la CA e limba. Nu cum e vorbita, ci limba-n sine. Daca romanii ar vorbi engleza, nu m-as mai duce nici abuzat. Dar cum in Romania se vorbeste limba in care gindesc si simt, uite ca pot face abstractie de alte alea urit mirositoare. In privinta „dragilor”, n-am. Cu toate astea bat drumul Romaniei in fiecare an, de aici, de unde si-a intarcat dacu copiii. Asa ca, faptul ca nu i-ai vazut pe cei „foarte dragi” de opt ani, fiind doar la o aruncatura de bat de ei, ma cam surprinde. Sincer.
    Am stat doua luni si jumatate in RO si as mai fi putut sta alti 20 de ani, dar e foarte adevarat ca atunci cind am ajuns acasa, la CA, mi-a fost bine. Mai bine decit m-as fi asteptat. Si asta pentru ca aici e „acasa”, indiferent de limba pe care o vorbesc indienii din Pearson. 😉
    Bentornato a casa, dolcezza!

    Apreciază

    1. 69 spune:

      Nu m-am intors opt ani din considerente personale nu pentru ca urasc Romania. Eu iubesc Romania, cu toate pro si contra… In alta ordine de idei, exact despre asta vorbeam: mi-am fi placut ca sa ma fi simtit ceva mai mult acolo acasa, dar macar asa mi-a clarificat ideile incetosate de timp… e dificil de explicat cum ne simtim in diverse circumstante si momente.
      Detto questo, dolcezza è „bentornata” a casa, perchè è una lei però…. te imbratisez cu drag, Papa

      Apreciază

      1. papagigli spune:

        Sa ti-o spun drept, imi pare rau ca nu ne-am putut intilni la Florenta. Poate altadata. In schimb ne-a vizitat verisoara sotiei, care sta in Bergamo.
        A fost foarte misto, cu exceptia hotilor din RO care infesteaza lumea.

        Apreciat de 1 persoană

      2. papagigli spune:

        Aha, m-am prins, bentornata, dara. 😉

        Apreciază

      3. 69 spune:

        Boh, aia-s peste tot si nu-s numai români🤣🤣🤣 Și mie-mi pare rău, la următoarea…

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.