De patrie-mama vitrega

        Suntem crescuti sub semnul ceausist. Ma refer la generatia mea. Nascuta, crescuta intr-o realitate foarte diferita de cea actuala. Realitate cu proiecte si speranze  diverse,  schimbate, trasformate de timp si viata, cele mai multe pierdute. Odata cazut  Zidul Berlinului,  omorati dictatorii si  iesiti din intunericul comunist,  ne-am indreptat bezmetici dar cu speranza in suflet spre zari necunoscute orbiti de stralucirea unei democratii despre care nu stiam nimic, fluturi cazuti in plasa unei lumi minutios crosetate pentru pierduti creduli ca noi.  Unii s-au aventurat peste granite, altii s-au aventurat sa ramana. Eu am ramas. La inceput. M-am tinut cu mainile, cu picioarele si cu dintii de patria mea, asa cum mi-o chema o doamna ce cunosc, mai zilele trecute, intr-o fraza-sfat ce mi-a sunat nu stiu de ce a ordin “nu mai sta printre straini, intoarce-te in patria ta!”. Profit de moment si ma aventurez  sa port un pic  de claritate subiectiva in griul unei probleme creata mai mult din futut de grija altuia tipic romanesc  si mai putin de obiectiva realitate: Ma tem ca nu-i atat de simplu. Ma tem ca nici nu vreau.  Ma tem ca avem viziuni diferite despre patrie, despre viata, despre straini. Ma tem ca usurinta si ignoranta cu care ne credem empatici ma deranjeaza mai mult decat as vrea. Ma tem ca metrul cu care ne permitem sa judecam vietile altora e gresit. Ma tem ca daca as face-o, mi s-ar adeveri toate temerile si spulbera sperantele.
     Nu fac parte dintre cei ce zic ca au plecat pentru ca asa au vrut. Nu dragilor, eu am plecat disperata, innebunita de griji si plina de frici. Eu am plecat pentru ca n-am avut incotro! Nu ma caracterizeaza orgolii si patriotisme, nu ma bat cu caramida in piept ca sunt roman dar nici nu-mi e rusine s-o spun cu voce tare cand este cazul.  Iubesc patria din care vin la fel de mult ca pe cea in care traiesc. Si stiti care-i partea care-mi place cel mai mult? Cea in care recunosc. Fata de mine. Si fata de altii! Au trecut opt ani de cand m-am urcat in autocarul ce m-a purtat spre Italia. Tara ce mai apoi avea sa-mi devina casa. Plangeam. Am plans tot drumul. Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri ca ne-am oprit sa mancam. Ciorba de burta. Ca un ramas bun poate. Nu stiu de ce imi inchipuiam ca intr-un alt stat nu voi mai manca ciorba de burta. De toanta. Intortochiate-s caile mintii umane. N-am mancat-o. N-am putut. Ma simteam pierduta, fragila, mica si singura pasind spre o lume necunoscuta  ce ar fi putut sa ma rupa in mii de bucati. Ma simteam goala. Pentru ca-mi lasasem sufletul, convingerile si copilul. Convingeri gresite, daca te gandesti ca m-au purtat intr-o situatie gresita. Dar copilul si sufletul mi le voiam inapoi. Pentru ca erau ale mele. Si-mi era frica. Tare frica. Nici un milion de cuvinte n-ar descrie ceea ce simteam eu atunci. Reusesc abia acum sa revad acea perioada neagra fara sa mai am senzatia ca ma duc la fund si ca n-o sa mai ies niciodata. Au trecut opt ani, si nu-mi mai e frica. Nu in acel mod. Mi-am recuperat sufletul si copilul si o parte din viata. Si valorile imi sunt diferite.   Am o viata buna? Nu stiu. Dar stiu ca am invatat sa-mi exprim parerea, sentimentele, ca n-am uitat sa plang dar am invatat sa rad. Am invatat sa am drepturi, am invatat ca am dreptul sa am drepturi. Dar pentru asta a trebuit sa plec. Asa ca nu-mi ziceti unde-i patria mea, nici cum ar trebui sa ma simt, nici ce limba ar trebui sa vorbesc si cu ce accent. Nu-mi ziceti ca am uitat de unde-am plecat pentru ca amestec limbile. N-am uitat, cum as putea?! O fac pentru ca-mi place, sa amestec limbile zic, cu sau fara conotatie sexuala, o fac pentru ca am dreptul.  L-am castigat cand am inteles ca sa fii nici cal nici magar nu-i chiar atat de rau. E doar chestiune de alegere. La fel cum e chestiune de alegere sa surad cand vin chemata „la rumena”. Si stiti de ce? Pentru ca eu sunt „la rumena”, expresie ce pentru mine nu are nicio nuanta peiorativa, dimpotriva descrie frumusetea, inteligenta, forta, bunatatea. Da, domnilor, romancele sunt frumoase, inteligente muncitoare, harnice, bune. De aia si invidiate.
      Si daca pot sa inteleg frustrarea unuia ce ma chiama intr-un fel sau altul sau imi poceste numele ca forma, chiar daca infantila, de protest la faptul ca i-am plonjat in casa fara macar sa-l intreb ce parere are, nu vreau sa accept ca in al 21-lea secol si cu pretentii de fii ai Europei, multi oameni detesta ideea de renegociere culturala, ascunsi in spatele unor traditii conveniente,  prejudicii, superstitii sau frici. (A.C.)

Reclame

14 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Mishuk spune:

    ceva, ceva, te-a supărat 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. 69 spune:

      Ceva ceva mai mult!

      Apreciază

      1. Mishuk spune:

        unii sunt proști… din păcate tot mai mulți

        Apreciază

      2. 69 spune:

        Din pacate avem o cultura in acest sens, „indobitocirea-n masa” pe care o urmam farà intrebari, farà raspunsuri…

        Apreciază

      3. Mishuk spune:

        mai mici, mai mari, societatea ne educă… nu familia, nu școala….

        Apreciat de 1 persoană

      4. 69 spune:

        No, societatea ne conduce nu ne educa! Scuza-ma te rog, dar educatia e altceva! Ceea ce ma doare foarte tare e ca luam totul de bun, ca si cand n-am di persoane cu creier, cu discernamant samd… Sincer, ne meritam soarta!

        Apreciază

      5. Mishuk spune:

        mie mi-e bine… nu mă uit dincolo de curtea mea :))) în tot ceea ce fac interacționez cu oamenii… zâmbesc și înjur (în gând). e vară, e soare… și îmi cresc plăntuța :p

        Apreciat de 1 persoană

      6. 69 spune:

        Daca tiè ti-e bine…. Mi-era si mie, dar mi-a trecut cand am ajuns…in patrie, ca sa zic asa…te imbratisez

        Apreciază

      7. Mishuk spune:

        :)) ehhh… nicăieri nu-i ca acasă

        Apreciază

      8. 69 spune:

        Foarte adevarat, depinde ce conotatie are expresia…

        Apreciază

  2. 69 spune:

    Multumesc, Iosif!

    Apreciază

  3. Iosif spune:

    Faina si adevarata evocare a românismului ! A fi OM e lucru mare în amestecurile contemporane culturale si globale ! În ce priveste descrierea româncelor „invidiate”, ma alatur afirmatiei si va dau dreptate !
    O vara superba si placuta, Suflet drag !

    Apreciat de 1 persoană

  4. Superb, inteligent și la obiect. Și copiii mei au plecat, la început în Canada, apoi și-au găsit joburi în Silicon Valley. Acum fiul meu lucrează pentru NASA. Nici în vizită nu mai vrea să vină „acasă”, la Timișoara. Trebuie să mergem noi la el. O experiență de viață extraordinară călătoria la țărmul Pacificului. România ne-a făcut rău destul, dar e bine totuși că acuma știm. Știm că mai există și altceva decât ciorba de burtă de acasă. Și vecini care te regulează cu opiniile lor despre românism. O spun ca etnic german, crescut după cartea „Die deutsche Mutter und sein erstes Kind”, primită de mama mea de la Grupul Etnic German. Felicitări că ați ales o altă lume. Să privim înapoi cu mânie!

    Apreciat de 1 persoană

    1. 69 spune:

      Multumesc, domnule Bureriu. Romania e minunata, pacat ca-i populata! Eu am fost nevoita sa plec si nu-mi pare rau. Nici fiul meu nu vrea sa se mai intoarca, are 22 de ai, si simte ca-i fiù al lumii nu doar al Romaniei sau al altii loc… Imi plac oamenii liberi, in gandire, in gesturi, in modul de-a fi…si-mi plac oamenii care nu judecam alti oameni. Va salut

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.