Nu juca solitair daca nu e necesar…

        Uneori noi femeile ne pierdem. Pentru ca uitam cat suntem de importante si puternice. Vreunul va gandi ca fac yoga si ma pup singura in diverse parti ale corpului. Si ce! Daca pot, de ce nu?! Ar ajunge doar un pic de fericire ca sa plutim la zece cm de pamant, chiar si pentru cele mai imposibile dintre noi! Ne cunoastem calitatile si stim sa le folosim, ne redescoperim bunul simt si caldura din pacate aproape piedute intr-un razboi fara sens al egalitatii dintre sexe, in care, parerea mea, ne-am cam taiat craca de sub picioare (dar cand ti-o faci cu mana ta se chiama laba, laba gastei,cum frumos zicea o draga prietena, ce-i drept in alt context), dar evident nu ajunge, pentru ca avem nevoie ca toate acestea sa ne fie recunoscute de el, de barbatul cu care iti amesteci chimia la momentul respectiv!

        Cuvintele nu mai servesc, faptele au greutate, si uneori ajung doar simturile, un gest, o privire…si-ai inteles daca te vrea sau nu, daca te iubeste. Fetelor, barbatul nu este prost, nici superficial, cum ne place sa credem cand ne convine. Daca raspunsul lui nu-i tocmai ce ne trebuie pentru a zambi cu gura pana la urechi, e pentru ca nu suntem sau nu mai suntem destul de importante. Inutil sa te plimbi singura cu presul, cum inutil este sa-l lasi s-o faca el, ca doar nu-i Aladin, cu lampa lui cu tot! Nu urla, nu plange, supararea iti aduce riduri si asta-i mult mai grav. Si nu te pierde! Nu e vina lui si nici a ta, uneori vietile iau cursuri diferite. Nu-l uri, fa pace cu tine si cu el si mergi mai departe.

         Nu-i usor stiu. Cu atat mai mult cu cat n-am auzit de nici o plantatie de penisuri in Campia Romana sau Delta Dunarii si mi se pare ca nici nu a prea plouat la vrema respectiva, dar poti oricand sa arunci un ochi si peste granita, la vecini, ca nu-i interzis si-apoi cum interculturalitatea e devenita o chestiune cotidiana sansele cresc substantial… Stiu si ca se vor vrea secole ca sa-ti pui sufletul pe picioare. Dar si ca dracul nu-i atat de negru cum il vezi acum si ca intotdeauna prima data e cea mai dificila. Ca celelalte vin de la sine! Dar vei vedea ca va rasari unul si pentru tine, de unde – de neunde, din piatra seaca, poate cand te vei astepta mai putin sau deloc, cand hormonii ti-au innebunit deja, ce-ti va atinge laturi orgasmice profunde, sincere, reale, ce nici tu banuiai c-ai avea!

     Si regasita, iti vei cultiva din nou unicitatea, si te vei simti importanta si puternica si vei rade, vei valsa fara s-atingi pamantul regasindu-te schimbata, crescuta, mai frumoasa, mai femeie!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în barbat, dragoste, femeie, Prietenie, Relatii, Senza categoria, sex, viata și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Nu juca solitair daca nu e necesar…

  1. Pingback: Nu juca solitair daca nu e necesar… | Site Title

  2. 69 zice:

    Hmmn, uneori tare n-aș vrea sa am! Sunt concluzii ale experientelor mele de viață, din care împărtășesc un pic și la ceilalți… Mă bucur că v-a plăcut, mulțumesc!

    Apreciază

  3. papagigli zice:

    Eu mai joc citeodata, chiar daca n-ar exista motive evidente 😉 Oare e de bine sau de rau, ca din cite am observat, te-ai discutat doar cu damele, pe noi, berbantii, ne-ai lasat de izbeliste? 😆

    Apreciat de 1 persoană

    • 69 zice:

      Papa, ma discut cu damele, dar berbantii sunt subiectul principal! Ehehehehe, dar ce zici, nu mi-as permite niciodata sa va las de izbeliste. Iubesc barbatul, e centrul existentei mele, cresc unul si asta ma baga si mai tare in ceata! Ps daca ti-e bine, atunci e de bine!

      Apreciat de 1 persoană

  4. 69 zice:

    Iar eu promit ca mai fac sa curga ceva miere daca ti-a placut asa mult! Multumesc, esti gentil!

    Apreciat de 2 persoane

  5. Pentru că ai „miere în condei” promit că mai lecturez asta de 3,4 ori.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s