Nimic

In fereastra mintii
au incetat sa mai bata gandurile.
e linistite. E pace.
picatura de ploaie
ce se scurge neted
in vidul de unde
nu demult
veneau ideile
Spala.
Coboara bland
spre alte parti
schimonosite de frustrari uitate:
spre suflet, spre sex, sau spre stomac.
spre urme de pasi neumblati.
Spala.
o mana straina atinge
intimitatea pierduta.
Nuda. Pura.
Nimic!

Scapa cine poate

Alors, sa recapitulam. Eu nu lucrez de aproape trei luni. Deloc. In tot acest timp, Statul mi-a cerut, de fapt mi-a impus, asa cum masurile coercitive o demonstreaza, sa nu ies, sa fiu intelegatoare si rabdatoare, sa incerc sa ma inteleg cu proprietarul casei in care locuiesc in ceea ce priveste chiria, sa nu ma gandesc la facturi si la mancare pentru ca se va gandi el. Statul.
Minciuni!

La libertà condizionata…

Quindi, penso che, un giorno, tutto tornerà più o meno come prima. Anzi, meglio! Il processo l’hanno diviso in fasi. La prima è quasi arrivata alla fine. Fra due giorni inizia la seconda. Vedremò qualche parente, si alzerà qualche seranda. La libertà condizionata…

Fantasma libertății

Va fi o lume bună, frumoasă, smart și green. Virusul e doar grotescul vernisaj de care omul avea nevoie să se agațe ca să-și facă vânt spre trecerea într-o nouă epocă, în care cred că vor avea în sfârșit pace și cei care visau armageddon, o nouă coborâre a lui Hristos sau revoluții în pijama cu burțile pline de pizze delivery. Că nouă săracilor șobolani ne rămane oricum classicul „ scapă cine poate”. Concept pe cât de vechi, pe atât de valabil în orice context social ori istoric.

Hristos a Inviat!

Sâmbătă luminata, prieteni! Buon Sabato santo, amici!       E aproape Paste. Al   nostru,  ortodox. Azi,   activitati  domestice.   Crestinii ortodocsi   din toata lumea asteapta lumina sfanta in timp ce pun in opera talentele culinare ca sa prepare bunatatile tradizionale.  Si eu.    De la un moment la altul, timpurile  s-au schimbat, raporturile…

Nu dați cu piatra, dacă…știți voi!

Azi doar două vorbe o sa va zic, ca de ieri ma chinuie o intrebare. Cred ca de la leustean mi se trage, ca de cand l-am adus acasa, l-am pus aici in vaza la cap si mai trag cate o frunza pe nas din cand in cand. Alors, oameni buni, ziceti-mi daca si voua…

Am plecat după leuștean și-am luat mielu’

…ochiul meu de expert în frunză de leuștean, îmi indică din poarta pieței o tarabă. O rup la fugă ca să nu mi-o ia alții înainte și să mă lase fără. De aproape, depistez și niște mănunchiuri de mărar. Mă hlizesc sub acoperire în românește cu vânzătorul, la care i-am scanat trăsăturile esteuropene la prima vedere, îi fac șmecheră două complimente de parcă n-am înțelege decât noi doi și salt coada de 7 inși din fața mea. Imi iau punga cu patru legături de leuștean și două de mărar, las 10 euro, și mă îndepărtez satisfăcută, acompaniată de priviri ucigașe mai ascuțite ca pumnalele strămoșilor însoțite de urături din folclorul național de tipul pizdamă-tiidecurvadrecu’carenuștiisăstailacoadă!
Dar viața îmi surâde încă o dată: La o tarabă în dreapta văd mielu’. Nu ăla! Celălalt, de Paște! 15 euro la kil. Prețul nici n-a urcat, nici n-a coborât de săptămâna trecută. Ciudat, sau poate nu, dar la miel nu-i coadă, doar o băbuță cu chef mai mult de vorbă decât de cumpărat. Mă hlizesc și cu măcelarul, ca să nu creadă că-s rasistă, în caz că m-a văzut hlizindu-mă cu verduraru’. Cer o pulpă și organele, ca-mi plac în ciorbă, capul nu-l vreau dar doar pentru că nu-mi place să mă uit în ochii celor pe care-i mănânc. Rog animaliștii să mă ierte, că și eu le respect decizia exact cât îmi respectă și ei tradiția. Plătesc cu cardul. Luna trecută piața era cash. Un alt efect covid. Mă gândesc că mâine voi plăti și cafeaua cu cardul. Ating nostalgic monedele din buzunar.

Diversamente Pasqua

Domani è Pasqua. Diversamente Pasqua. La vostra, la mia sarà fra una settimana ma non importa, io tengo tutte le feste, perché ci avvicinano e tirano fuori la parte bella dell’essere umano. E poi, fanno bene alla psiche, e ora si che di questo abbiamo bisogno. L’ultimo giorno in cui sono uscita liberamente è stato l’8 di Marzo. Un’altra festa, quella della Donna. Me lo ricordo perché mio figlio mi ha portato al pranzo e la mia quasinuora ha immortalato il momento. La paura si faceva già sentire, nel ristorante che di solito trovavamo sempre pieno, quel giorno eravamo solo noi e una copia di giovani che si sbaciucchiavano tranquilli nell’angolo meno illuminato. Più tardi, ho mangiato la torta mimosa con un’amica, senza avvertire nulla di tutto ciò che il futuro ci preparava. Da allora sono uscita ancora quattro volte, per portare fuori l’immondizia e fare la spesa. Ieri è stata la quarta. Volevo fare la spesa settimanale, che tra l’altro, come prezzi, mi pare di fare salti esponenzialmente pazzeschi. Fenomeno che, a dire il vero, la mia sinapsi, rallentata solidariamente con il mondo esterno, non riesce proprio a capire. Allo stesso tempo, osservo che non è riuscito a diminuire le code davanti ai mercati, supermercati e tutti gli altri negozi alimentari.

Cu mască, fără mască

A fost odată o vreme când ieșeam nu doar să ducem gunoiul sau să facem cumpărături. Când ne plimbam pe străzi fără frică, în parcuri, ieșeam la muncă, ne vedeam cu prietenii la bar, mâncam în gașcă la restaurant, ne îmbrațișam și nu ne era frică să ne atingem.
Așadar, voi veni cu observații personale, deci subiective, o dată pe lună, cam așa ca ciclul, sau ca chiria, despre schimbările pe care le trăim, despre mine, despre oameni și locuri și reacțiile acestora la tot ce se întâmplă cu sau mai mult fără voia noastră, în această perioadă.
Ultima ieșire liberă a fost pe 8 martie, de ziua doamnelor. Deci exact acum o lună. Îmi amintesc pentru că am ieșit cu fii-miu la prânz. Și aproapenormea a imortalizat momentul. Deja lucrurile începuseră să se împută, pentru că în restaurant, pe care de obicei îl găseam full, în ziua aia eram doar noi și o altă pereche de tineri ce se giugiuleau liniștiți între două îmbucături. Deci frica își facea treaba. După-amiaza mi-o amintesc liniștită, o plimbare în parc cu o prietenă, apoi prăjituri festive. Fără avertismente de ce avea să vină. M-am întors acasă nu foarte calmă, dar nu din cauza virusului, ci pentru că mă lăsaseră frânele. Mai târziu am aflat de la mecanicu’ de încredere că-mi explodase un cilidret, iar pastilele și tuburile erau de schimbat, una peste alta 360 de euro plus 22% tva. Din acea seară, am mai ieșit de patru ori. Azi d imineață a fost a patra. Voiam să mai cumpăr câte ceva, că zilele astea facem torte pentru Paștele catolic ca să îndulcim măcar un pic viețile celor cu mai multe probleme ca noi. N-am reușit. Noroc cu ce mai aveam prin debara, că mă știți strângătoare. Și că românca e inventivă, face din rahat bici și din piatră seacă torte.

La primavera arriva dal balcone

La primavera é arrivata davvero, amici. Lo so perché ci diamo il buongiorno tutte le mattine dal balcone, il momento supremo di evadere dalla gabbia autoimposta e invisibile. Io bevo caffè, lei mi accarezza il viso pallido, mentre penso a quanto siamo fragili, a quanto sia fragile il nostro sistema. Ripetiamo continuamente a noi stessi e agli altri che passerà. Ed é vero, perché alla fine tutto passa! Anche noi. Ma, fra tempo, viviamo sotto lo spettro della fine del mondo, macinati di risentimenti e cattiverie, allarmismi politici e sociali, dello spavento davanti alla malattia, al terrore della solitudine e al crollo economico e mentale. Ci diciamo anche che tutto andrà bene. Perché vogliamo credere, e perché la speranza aiuta. E, forse, sarà vero. Ma per questo ci vuole amore, pazienza, tolleranza, fiducia, empatia e coscienza! Perché non è facile tirarsi fuori dalla ridicola superficialità abituale, così come la vediamo oggi, dalla puerilità delle priorità che avevamo in un passato così vicino. E perché, in una società a pezzi come la nostra, per reinventarsi in una realtà nuova che soltanto ieri davamo per scontata, dovremmo fare un po’ di più che dare la colpa a qualcun altro o invocare la dittatura o pensare che il virus ci renderà tutti uguali. Perché non è vero. Anzi, non fa che aprire le vecchie ferite delle ingiustizie e diseguaglianze. Perché siamo umani ed essere arrabbiati, anzi incazzati, disorientati, spaventati, pessimisti e assolutamente normale!
Vi auguro sole, nel cuore, e un tranquillo fine settimana!

Din culisele Facebook sau cu penisu-n piata

…mie-mi plac bărbații deștepți, și înalți, și frumoși, și buni. Care știu să zică, dar mai mult să facă. Bărbații care nu te agață pe facebook. Care nu te agață în general, care lasă lucrurile să se întâmple dacă trebuie să se întâmple. Știu că acuma vă par nașpa! Știu și că îmi urați să mor singură și nesatisfăcută. Dar nu mor caii când vor câinii, că mai bine singuri decât în proastă companie.
Nu de alta, dar când iți scoți nădragii în piața facebook iti convine să te asiguri ca n-au nicio gaură.

Soluții externe pentru vremuri extreme

…singura insatisfacție ar fi priveliștea. Cu ea stau cam prost: prea mult gri, prea mult beton. Eu iubesc verdele, și natura, și oamenii. Dar dacă îmi lungesc vizibilitatea, rezolv și problema asta. Că uneori e bine să privești mai departe, în perspectivă… Că uite, la doar nici 100 de kilometri în față, pe care ochiul îi parcurge într-o secundă, văd peisajul ce a ținut legendele, istoria, arta și literatura locului din cele mai vechi timpuri: Monviso, muntele cu care ne-a încântat Virgiliu, Dante, Petrarca, Leonardo Da Vinci. De-i invidios până și domnul Paramount, că o fi fața cu care el se prezintă în lume, dar eu dacă întind mâna, pot chiar sa-l ating.

Dal ciclo „Io resto a casa! Effetti collaterali”

Un pezzo di verde, una camminata nel giardino, cose che solo ora ci rendiamo conto del loro valore inestimabile. Cose che solo a pensarle cominciano a inondarmi una serie di emozioni: nostalgia, angoscia, ansia, nervosismo, ma soprattutto disagio. Un disaggio opprimente, profondo, tipico per le situazioni in cui non si vuole essere. Ma ci sei, e nessuno te la chiesto. Perchè la natura è sovrana, dona e prende senza chiedere. Con la stessa spontaneità. Perchè siamo piccoli e fragili. E perchè non ci rendiamo nemmeno conto. Ma Lei ha pensato che fosse il tempo di ricordarci… Ed eccoci qua!

În casă, altfel

Mă înghesuiam stingheră într-un colț de mine. Nu prea știam cum se face că n-avusesem timp nici s-o fac, nici să mă gândesc. Să vă zic un secret, nu-i rău. Nu-i rău deloc. La început m-am speriat. Mă plimbam bezbetică pe căi neumblate, întortochiate. Acolo înauntru, în mine zic. Cam întuneric, și cam prea multă informație. Mă mișcam greu, mă împiedicam la fiecare pas de un sentiment, de un gând, de o idee…După două zile aveam genunchi beliți de la atâtea căzături. Nici nu vreți să știți. Dar am perseverat, că ai mei în copilărie îmi ziceau că e de bine, că pe acolo intra ințelepciunea…. prin beliturile genunchilor.

Și martie pleacă

Din fundul patului, unde mi-am cocoloșit mințile,
Aud cum se plimbă in voie solitudinea pe străzi,
Ii aud zgomotul bogancilor la modă,
batând dureros asfaltul,
în timp ce în piețe se adună pustiul,
Iar Martie plouă două lacrimi de ciudă,
Pentru că i-ar fi plăcut să ne întâlnească
altfel decât prin geamul ușilor ferecate de frică.
Pentru că i-ar fi plăcut să ne atingă,
să ne mângâie chipurile ofilite,
și să ne simtă în suflet bucuria.
Dar azi, din drumu-i târșâit spre ieșire,
Doar ne bate pe umăr a speranță,
Bolborosind un abia auzit:
Nu disperați, mai vin și la anu’!

Cand țara arde, baba-și pune pantofi cu toc

Că-mi urlă moralul: „pantooooofi cu toooc”!! Că în ultimele zile, ori de câte ori deschid dulapul și-i văd acolo, cuminți, înșiruiți în așteptare, mi se strânge sufletul, și lacrimile nostalgiei altor vremuri mi se rostogolesc din ochiul stâng. O să aleg perechia cea mai frumoasă, pe cei negri cu talpă roșie că merg bine la orice. Cu parfum mă dau în fiecare dimineață, că ăstea-s indicativele mele de sănătate mintală: pantofi cu toc și parfum bun. Azi îmi dau și cu ruju’ roșu de agățat. Că n-aș vrea să uit. Că mi-am dat și ieri și m-am cam spoit, că-mi tremura mâna a emoție.

Agenda 2020

O s-o chem „Agenda 2020” și-o să bag în ea toate lucrurile pe care aș fi vrut să le fac și n-am avut timp. Chiar și ălea cretine. Mai ales ălea cretine, că mă caracterizează. Și apropo, dacă aveți și voi, băgați și voi! Nu neapărat cretine, că de alea am eu cu sacul. Dacă s-ar vinde, m-aș îmbogății. Și v-aș da și vouă. Că mie nu-mi trebuie mult.
Așadar, vă aștept. Cu idei, multe și bune!

Vad verde. Is vie.

Imi ating existenta
Cu mana chircita
Intinsa a neputinta.
Si-i simt formele. Aspre.
Suferintele. Convulsiile.
Si bucuriile. Putine, speriate.
Adunate intr-un manunchi
ofilit, aruncat intr-un colt de viata.
Urlu inchis din strafunduri uitate,
Ma aud si ma bucur.
Un ecou ratacit sare dincolo,
Vad verde. Nu-i Paradisul.
Is doar vie.

M-am oprit. Ca să mă simt!

Așadar, din lista de lucruri ciudate: Unul, și poate cel mai important, e că m-am oprit. Forțat. Brusc. Din alergat. Zăludă pe coclauri, fără să știu de ce. Nici unde. M-am oprit să mă simt. Aproape inconștientă. Într-o specie de lucidă ignoranță. M-am oprit să simt viața. Și timpul. Și oameni. M-am oprit ca să mă gândesc. La cei care sunt mai puțin norocoși ca noi. La cei care nu mai sunt. La cei dragi și la cei mai puțin dragi. La mine. Pentru că, oricare va fi direcția în care o va lua omenirea, acum știu că voi ieși schimbată de această perioadă și mai știu și că era exact lucrul de care aveam nevoie. Pentru că altfel nu s-ar fi întâmplat.

Dragoste în timpuri de corona

Trăim o perioadă istorică pe cât de unică pe atât de dificilă. O perioadă istorică în care ar trebui să fim mai uniți ca oricând. O perioadă în care ar trebui să fim mai umani, mai indulgenți, mai înțelepți! O perioadă în care ar trebui să nu folosim un rău pentru a scoate în evidență altele. O perioadă istorică în care mă tem că răul cel mai mare nu este corona, ci ura, frica, inconștiența, răutatea, intoleranța, viruși ce fac parte din natura umană și pentru care, din păcate, nu există leac. O perioadă istorică despre care vom citi peste ani în manualele de istorie, care cine stie ce vor scrie, pentru că, așa cum știm, dacă istoria e facută din fapte, nu putem spune același lucru despre cărțile în care o citim. O perioadă istorica despre care cu siguranță, eu mi/o voi aminti.

Îmbrățișați-le, că-s mortale!

Vreau să vă mai spun că eu înțeleg mamele. Dar că înțeleg și fii. Mai mult pe cei ai altora. Dar al meu aș vrea să știe că n-aș schimba nici măcar de o virgulă ceea ce este! Și-aș vrea să-i multumesc pentru că m-a iubit întotdeauna fără condiții, chiar și atunci cand nu m-a înțeles sau când nu mă iubeam nici măcar eu. Că mă iubește azi, cu calități, defecte și capacități pe care, măcar în parte, le-am ereditat de la mama și le-am transmis mai departe lui. Pentru că, la final, dragostea și înțelegerea, mai ales în momentele dificile și în special cea de mamă, ciudată și diferită de toate celelalte, sunt liantul cel mai important al raporturilor din viața umană. Și mai zic, pentru fiii tuturor mamelor: Îmbrățișați-le azi! Pentru că, știu că e dificil de crezut, dar și mamele sunt oameni! Si oamenii sunt mortali.
La mulți ani, Mamelor!

Mame imperfecte

Hei! Ma’, ce faci? Cum merge? Tutto ok? Mă gandeam să fac o ciorbă de găluște, că știu că-ți place, ai, ce zici?
Răspunde: Da! Că deja mi-e foame!
Insist: Ai văzut ce ger e? Azi ce faceți?
El: Un tur de patronat. Ne arată pozițiile pe care o să lucrăm azi.
Eu, care când aud cuvântul poziții, să mă ierte Dumnezeu și fecior-miu, nu pot să mă abțin: Turnați un film porno?
El: Da.
Eu: Le-ai zis că tac-tu nu-i Rocco Siffredi?
Raspuns: Da…și fățuci râzătoare cu gura până la urechi (Cine știe de ce?!)
Eu: Atunci se explică salariul…

Din categoria virusi, azi prostia

Problemele omenirii nu vin de la viruși, gandaci sau alte organisme! Vin de la gărgăunii ce ne colcăie în cap. Și vin de la silaba pe care românii pun accentul. Dar și că prostia se răspândește cu aproape viteza luminii…că până și Corona se inclina în fața ei.
E ipocrit să urlați expresii de tipul: să se închidă granițele pentru românii din afară sau nu veniti acasă să muriți, dacă, în același timp, nu urlați și să se închidă căile și conturile prin care intră bani de la românii din afară. Că cine știe, un muc coronat prelins din nara diasporei ar fi putut ajunge pe vreuna dintre bancnotele destinate fraților nevoiași sau, de ce nu, pe tastaturile de pe care se completează bonifice sau alte forme de tranzacții financiare on-line. Că, în acest punct al ignoranței și răutății la care omenirea a ajuns, nu m-ar mira ca și Coronavirus să se extindă prin mijloace virtuale așa cum se întâmplă cu cel al prostiei, ce pare că naște în medii joase dar ajunge să cucerească lumea!

Pizda mă-sii

Ca să nu mai lungim vorba, o să vă zic eu de unde vine: Cu siguranza, dintre picioarele femeii! Și cu siguranță o găsim în gura tuturor românilor, femei, barbați sau sex incert, fără discriminari, cu o enormă arie sinonimică în fruntea căreia împărățește, suverană, ea, Pizda. Așadar, după o incursiune literarsexologică, cu scop educativ, port aici o frântură din frumusețea graiului mioritic: vulvă, sex, uter, adâncitura, lola, arici, vagin, beci, bijboacă, amforă, avere, capitala fericirii, carceră, mândră, atracție, bârlog, bomboană, buburuză, bucațică, colibă, dihanie, capcană, carburator, bancomat, carnivoră, cauza vieții, capșună, ceașcă, păcătoasă, ceaun, carnea muierii, carnivoră, centrală, cetate, ciocolată, desdtinație, dihanie, doamna, zonă secretă, dulceață, fagure, farfalină, făcătoare de minuni, ciumă, cloșcă, fătătoare, feministă, frumusețe, fund, gainusă, găoace….

de sens

Eu mă-nvarteam în cerc,
în sensuri stranii,
în timp ce viața-mi desena
în cicluri cursul.
Și vânt, și frig, și ploi,
și-un pic de soare
îmbratișam pe contrasens,
îmi șuierau în suflet voci perdute,
de capostipiti de altre timpuri rătăciți,
împrăștiind uitarea-n clipe nude,
tremurânde,
de sentimente și acute.
Și-aș fi vrut să-mi picure
în sânge vorbe reci,
vreodată nevorbite,
de azi ori și mai mult de ieri,
de vii, de morți,
de oameni și neoameni,
să pot să înțeleg,
într-un șfârsit de timp
pătruns de ceață albă
al rostului meu sens,
în timp ce viața-mi desena în cicluri cursul,
iar eu mă învârteam în cerc.

Identità

A proposito, io non sono Maria. Io sono Costanda. E sono rumena. E strano, vero? Il nome dico. Alcuni dicono che anche la persona. Vengo da una piccola città del SE dalla Romania. Ce l’avete presente? Quello Stato dell’Europa centrorientale, che parla una lingua di origine latina, rumeno, unica lingua romanza dei paesi dell’Est, scritta in alfabeto latino; compreso nella Penisola Balcanica, tra Carpazi, Mar Nero e Danubio, con capitale a Bucarest, con Burebista, Traiano, Decebalo, Cuza, Ceausescu, Vlad Tepes alias Dracula, Eminescu, Eliade, Brancusi e cosi via. Sono una donna e sono una mamma. Sono ortodossa. E credo. Credo in tante cose. In mio figlio e in me stessa, nei miei amici, nell’amore, nella speranza e nel futuro. Un futuro cambiato. Migliore.

Discriminare de gen neutru

…să te naști femeie nu-i o alegere și nici o vină sau un păcat. Ți se întâmplă și gata. De ce e atât de greu să conviețuim în armonie, recunoscându-ne unii altora egalitățile și valorizându-ne diversitățile? Dacă vi se pare că am ceva cu bărbații, vă înșelați. Și-o să vă zic de ce. Pentru că nu sunt tâmpită. Sau nu de tot. Pentru că știu că fiecare bărbat e născut și educat de o femeie. Pentru că dacă efectele sunt astea, vreo vină vom avea și noi. Știți, exact ca-n bancul ăla: „Divină ești tu, dragă! De vină suntem amândoi”. Sau, cu alte cuvinte, cele ale Ritei Levi Montalcini, „uterul e al femeii, dar fructul acestuia e atât al femeii cât și al bărbatului care stă împreună cu ea”.

BILANȚ

M-am trezit într-o dimineață din acest încă an și-aveam 46, și flori, și prieteni, și surprize. Si persoana cea mai dragă mie aproape. Un număr ce confirmă faptul că timpul fuge, se umple și se golește, apoi se umple din nou. De evenimente, de griji, de probleme, de fericiri, de greutăti, de împliniri. Ale etății adulte, dar nu se oprește ! Ieri m-am întors din vacanța de vară, iar azi e Crăciunul. Apropro, Sarbatori cu bine la toată lumea vă urez! Și timp vă urez. Da, timp! Timp pentru a fi fericiți, pentru a râde, pentru a număra stelele, pentru a crește, pentru a ne regăsi, pentru a ierta, pentru a iubi. Pentru a trăi. Pentru că mulți nu-l au.

Intre Constitutii

…conceptul de munca ce confera demnitate si da sentimentul de apartanenta. Se refera la munca cu care, fiecare om, in functie de posiblitati, capacitati si aspiratii contribuie la progresul material si spiritual al comunitatii si in acelasi timp la cresterea personala. Trebuie sa recunosc ca in mintea mea mica, individualista si inchisa n-am reusit sa privesc prea des ideea de munca in felul acesta. Poate pentru ca e dificil sa ai puncte de vedere „globale” si idealiste cand orizonturile proprii se limiteaza la „ce mancam azi”, caracteristica a timpurilor romanesti de dinainte sa „fug in lume” si, poate, chiar si a celor actuale. Sau, pur si simplu, pentru ca nu sta scris in Constitutie!

Conflictul generațiilor

Așadar, dialog mamă-fiu adolescent: Sebi, te maturizezi și tu oleacă ma’ ? Răspuns scurt și fără drept de replică: Da! Dar mamele au întotdeauna replică: Când? Și el: Zilele astea!

Cafea și paritate

Că, ziceți-mi voi, dragii mei de sex feminin, masculin sau incert, unde-i paritatea când eu plătesc 70 de euro la coafor, în timp ce un bărbat dă pentru capul său (cel de sus) 10? Unde-i libertatea pe o plajă de nudiști când el poate liniștit să-și etaleze intimitățile fără riscul unui viol sau fără a fi catalogat instant curvă? Unde-i egalitatea între sexe cand plangi de durere la estetista care te trage de părul pubian doar pentru că ești femeie. Dar o facem, obediente și remisive, urmând regulile unei societăți patriarhale.

Din ciclul Când acasă nu-i acasă

Silită de împrejurări de documente expirate și răscruci de viață psihomasochiste, am hotărât împreună cu fiul meu, să zburăm spre tărâmurile de origine. Trebuie să vă zic că aveam emoții. Și temeri. Multe temeri! Așa într-un fel instinctiv, fără un motiv precis. Ce să zic. A fost…entuziasmant. Primele impresii m-au lovit direct. Direct în cap. Ca un pumn. Dar într-un fel special. Divers. Românesc.

Impresii de întors acasã. Sau de-acasã

…ne-am privit și-am început să râdem tare și complici, ca doi nebuni – mamă și fiu – liberi, noi înșine, vii. Vii în modul bun, aproape fericit, simplu, normal. Am știut atunci că n-am nevoie de nimic altceva ca să-mi fie bine. Un moment unic nu pentru că ar fi fost perfect sau n-am fi putut face mai mult, ci pentru că nu aveam nevoie de mai mult. Un moment ce aș fi vrut, jur, să îmbălsămez și să conserv așa cum era!

Che cazzo zici, fã tâmpito?

Percep o Românie frantumată, între sentimente contradictorii dar în același timp complementare, un fel de amore-odio (sic!) pentru cei care vin, pentru cei care pleacă, pentru cei care rămân. Problema dar mai ales rezolvarea ei stă în înțelegere. In înțelegerea faptului că afară sau înăuntru găsim deopotrivă oameni buni și oameni mai puțin buni, intelectuali și maneliști, snobi, plini de aere și bășini în cap, pițipoance și femei de caracter, oameni mici ce nu reușesc să depășească limitele propriei ignoranțe și persoane de cultură și valoare umană ce-ți transmit bucurie și speranță. Oameni de cultură evolută ce au înțeles că îmbogățirea limbii române cu cuvinte străine, mai ales dacă vin din limbile romanice, nu-i chiar o chestie negativă, dimpotrivă, și că problemele omenirii nu stau în silaba pe care pui accentul.

De patrie-mama vitrega

Ma tem ca nu-i atat de simplu. Ma tem ca nici nu vreau. Ma tem ca avem viziuni diferite despre patrie, despre viata, despre straini. Ma tem ca usurinta si ignoranta cu care ne credem empatici ma deranjeaza mai mult decat as vrea. Ma tem ca metrul cu care ne permitem sa judecam vietile altora e gresit.

Pensieri…d’amore

Ma quanto amore può stare in un solo giorno? In un solo fiore? In una sola cena? In una notte? In un regalo? E cosa facciamo con tutti gli altri giorni dell’anno? Non siamo più innamorati fino il 14 del febbraio prossimo?

Sexologisme: Muia din dex…nu din piața Victoriei!

….din nostalgia anilor trecuți, când domnul dex nu era încă îmbogățit cu expresia ce face obiectul zbaterilor mele lingvistice de sex, pardon sens, și formă de moment, când capete luminate și limpezi de redacții de oraș românesc fumegau a neputința și neștiința punerii pe hartie a cuvântului în forma corectă – adică, O fi cu i sau nu o fi cu i ?! Asta-i întrebarea!

Și în stilu-mi caracteristic caracterizat de lenea indusă de miracolul tehnologiei moderne copy & paste, port aici părerea tehnico-dexică pentru toți cei care, ca și mine, mai au în străfundurile minții incomplet maturizate teama de a nu fi duși cu muia de vreun sens fară sens sau conotații sexual-sensuale indecise.

Psihoză de identitate națională

Psihoză de identitate națională
Zic asta pentru că observ, uneori cu supărare, alteori cu tristețe, că de fapt nu-i o treabă de români din țară și români de afară, e o chestie de români și gata! Pare că românul, deci și fata, adica eu, fară false modestii și ipocrizii, are în toți cei 46 cromozomi ai celulei sale daco-romane sămânța litigiului incestual, adică fututul în gură a fratelui său, fără limite sociale, geografice, de gen sau număr…
Mai zic și că, dragii mei, conștiința identității naționale ține mai degrabă de loialitate emoțională, de educație și de cultură și nu de cât de adânc, profund, artistic îți fuți în gură conaționalii. E cam ca atunci când prietenii din țara de origine mi-o trag cu satisfacție când vorbesc o altă limbă decât cea maternă, amintindu-mi nu întotdeauna în termeni minunați că-s româncă, în același timp în care prietenii din țara de adopție mi-o trag cu aceeasi satisfacție, cerându-mi să vorbesc în limba lor, amintindu-mi că traiesc în țara lor. Dar eu știu că și unii și alții o fac doar pentru că mă iubesc și nu pentru că ar vrea să-mi taie cu drujba în două eul identității dezrădăcinate!

Sexologisme: Pânza de păianjen

În sensul că, o femeie de vârstă fertilă, dotată de un minim de inteligență si respect pentru ea însăși, dacă are de ales între un cretin și o pânză, va alege pânza!

CE CULOARE?

Concluzii: Culoarea nu-i foarte importanta, ca doar nu-l “imbraci” in public; face bine la sanatate, cea fizica si cea spirituala; si la nervi, ceea ce-i foarte important in raportul de cuplu si in relatiile interumane in general; imbunatateste experienta sexuala si constiinta propriului corp si propriilor placeri; ajunge in locuri in care nici o parte umana nu reuseste. Si daca as scrie, ca slogan al magazinului visurilor mele tabù: Folositi-l cu incredere, accelereaza arderea grasimilor!, acesta, magazinul, ar deveni in timp record un succes de bunastare personala si financiara! Dar pana atunci, am mai invatat ceva foarte important: sa nu subestimez niciodata umanul in general si femeia in special. Si pentru ca ma distrez un sac, voi continua parcursul cercetarilor cu entuziasm si voi reveni a goli sacul de impresii, de reactii umane… Va doresc sarbatori colorate dupa propriile dorinte si necesitati!

S-a digitalizat amorul

Dau pe afară de bărbați și de femei aceste pagini electronice, de parcă toți și toate locuiesc, trăiesc, simt acolo, in virtual, cu retușurile fizice, intelectuale, caracteriale de photoshop și batitură, din păcate narcisismul prinzând locul onestității și responsabilități. (…) Mie îmi place tehnologia și minunile pe care aceasta le aduce în viețile noastre, la fel cum îmi place să cred că noi deținem frâiele tehnologiei și nu e ea cea care s-a împosesat de viețile noastre.

Abolirea canibalismului, o iluzie…

Ceea ce mă surprinde și mă întristează cel mai mult, dincolo de misoginismul discuțiilor, e rezistența cu care se opun chiar femeile la schimbările culturale, ascunzându-și ca struțul capul în nisipul întrebărilor de tipul: S-a trezit și asta să denunțe o violență după 20 de ani, ce sens mai are?! De parcă, dragii mei, vreunul ar detine unitatea de masură a suferinței sau cea a timpului necesar eliberării de o asemenea enormitate! Ca și cum asta ar schimba în vreun fel gravitatea lucrurilor! Nu! O violență, de orice fel ar fi ea, rămâne o violență! Iar trecerea timpului n-o va diminua și nici cancela! Că ne place sau nu, acest tip de mișcări, prea mult întârziate după părerea unora, din fericire nu a tuturor, de multe ori au pus bazele importantelor schimbări culturale.

Războiul dintre doamne

Dată fiind populația feminină superioară, numerologic vorbind, celei masculine, e dificil ca, femeie fiind, să nu ai, măcar din când în când, strângeri de inimă la gândul că alte câteva perechi de ochi și gânduri se îndreaptă spre adoratul tău! S-o chema gelozie, nesiguranță sau încredere scăzută în tine însăți – cum ar zice specialistul în domeniu, sau paranoia de premenopauză – cum ar gândi ca scuză la suferința ta și ignoranța lor masculii din aria personală, puțin importă. Într-adevăr important este faptul că circumstanțele menționate ne tin într-un veșnic război feminin, mai mult sau mai puțin rece, după caz, după caracter etc. etc.

Sexologisme – Mozolul

Sărutul, vreau să zic cel orgasmic, care poartă în pat, îți cam spune la ce să te aștepți. In sensul că dacă omul în schimb de mozolul secolului îți oferă un sărut tremurat din vărful buzelor, cast, fin, ca și cand i-ar fi frică să nu distrugă fragilitatea momentului, n-o să te aștepți la vreo divă porno și varii kamasutre!

ZPP

Dar mai ales pentru ca atunci cand se creste, cand se traieste departe, cand se schimba, cand fiecare are ambitii si asteptari diverse, cand amintirile trecutului nu ne mai ajung si whatsApp si Facebook devin ceea ce de fapt sunt, un impreuna de numere de telefon, nume si foto dar nu persoane. Ca pentru a continua de a fi persoane este nevoie de a se trai, de a se atinge, de a crea situatii, de a rade, de a plange, de a se trimite in pizda ma-sii daca e nevoie!

Rezumat de vara aproape trecuta

Si va mai zic ceva, iubesc mamele, toate mamele. Stiu eu de ce! Iubesc linistea certitudinii existentei copilului meu in camera de alaturi, la fel cum iubesc siguranta bratelor omului iubit, dar si unicitatea si bucuria unei conversatii cu prietenele aflate la mii de km distanta. Iubesc oamenii buni si iubesc vara. Asta, cea care-a trecut si cea care va veni!

Sexologisme – Azi, curva!

“e vreo curva pe-aici?” Aia eu, ala eu, evident niciuna! Ca doar curve sunt mereu altele, nu noi! Aceasta expresie nu exista la persoana I.

Fericiti cei pentru care vina e mereu a altora

In orice caz, aruncand cu vina in toti si tot si cautand vinovati in toate partile dar mai putin in noi insine nu-i ca ne ajuta prea mult. As zice ca-i doar fuga, fuga de noi insine! Uneori e necesar sa accepti sfida cu tine insuti, sa-ti deschizi sufletul si capul, sa-ti lasi armatura sa cada si sa devii vulnerabil. Evident e dureros, dar doar riscand, constient ca ceilalti te pot rani, ca nimeni si nimic nu-ti apartine, te va ajuta sa intelegi si sa cresti. Sa iubesti. Si poate ca aceasta este cea mai sincera forma de dragoste, aceea pentru noi insine.

Sa nu confundam lucrurile – Feminismul si feminitatea nu sunt expresii antagonice * ci doar uneori gresit intelese

Ideea ar fi, daca mai avem vreuna proprie, sa incercam sa intelegem si sa aprofundam sensul expresiilor inainte de a le folosi cu lejeritate doar de dragul de a ne da aere in vantul ignorantei. Si, poate, de ce nu, de a incerca sa gasim si sensul pozitiv, bun al cuvintelor si al lucrurilor, de a renunta la ostilitate, ca de ostilitate e plina lumea – albi si negri, crestini si ne crestini, de dreapta si de stanga etc. si de a nu crea una in plus femei – barbati. Ca, de fapt, oricat ne-am inversuna sa credem contrariul, nu-i nimic rau in latura moderna a femeii si nici in faptul ca barbatul ii da o mana de ajutor in bucatarie si nici o chestie de rivalitate, ci una de complicitate!